Am prins cel mai bun loc,
lângă sobă, cu spatele lipit de plăcile fierbinţi de teracotă. În beci n-ai
vrut, grătar n-ai vrut, hai la cârciumă să bem bere rece la căldură. Am aderat
și la aceasta propunere cu entuziasmul unei matroane nevoite să primească mușterii
la ora închiderii.
Frigul şi băutura, contrar
celor ce ai învăţat la grădiniţă, nu sunt complementare. Băutura nu alungă
frigul, doar te face nesimţitor în faţa lui, prin urmare pasibil să mori ca
prostul în şanţ învelit cu bicicleta. Eu am învătat asta la maniera dificilă –
n-am murit doar pentru că aveam o bicicletă pricopsită. Deci am ales odaia
încălzită, şi nu mi-a părut rău.
O vreme.
Berile curgeau firesc, fără
noduri, fără intruziuni în orificii nedorite ca rezultat al deteriorării
ambalajului în capul nostru de către vreun terţ. Cineva băga regulat lemne în
sobă şi pentru aceasta eu l-am trecut în pomelnicul celor pe care îi amintesc
în rugăciunile mele. La adormiţi, că sigur îi va folosi cândva.
Cam atunci au intrat.
Chipul
femeii părea dăltuit de vânt într-un trunchi uscat de copac. De sub baticul subțire
pe care îl strângea inutil sub bărbie îi scăpase o suviță de păr cenușiu ca o
rădăcină murdară de nămol. Sudat de fusta
ei, un țânc desculț, îmbrăcat cu un tricou care-i venea până în dreptul
buricului își explora nasul cu diverse degete.
O vezi, mă?
O văd.
În vară i-a murit bărbatul. L-a
lovit calul cu copita-n piept și i-a spart plămânii. La lemne. Nicolae, îl știi
pe Nicolae?
Nu-l știam pe Nicolae.
Un țigan. L-a-ngropat primăria.
Păi și asta?
Vai de sufletul ei. Au luat
foc paiele pe care dormeau și le-au stricat pompierii casa. Se fute pe orice,
da’ cine s-o fută p’asta? O scârbă.
Am ascultat istoria. O lampă
cu gaz se desprinsese din cui și aprinsese niște scoarțe vechi așternute pe jos
într-o cameră în care singurul mobilier era un pat alcătuit din patru pari
înfipți în pământ peste care era așternută o saltea încropită din două pături
cusute laolaltă peste câteva brațe de paie. Femeia ar fi putut stinge focul
singură dacă ar fi avut fântână în curte. Dar nu avea – la drept vorbind nu
prea avea nici curte – așa că vecinii au
chemat pompierii, care după ce au stins focul în câteva minute au topit
zidurile de pământ dospit ale casei într-o mocirlă galbenă. Preventiv, au zis
ei, să nu se extindă și la alții.
Și-acum ce face?
Și-a facut un bordei, vai și-amar.
O mai ajută oamenii. Patru copii are. Astă vară a muncit cu ziua, n-a stat, dar
acum, c-a venit frigul, cre’c-o găsesc dracii. Nicolae n-a mai apucat s-aducă
acasă ce furase din pădure. Ciori.
Femeia a pus pe tejghea un
pumn de monede de cincizeci de bani și a cerut două cornuri cu ciocolată. I-a dat unul
puștiului care o urmărea ca o umbră și unul l-a băgat în sân.
Nelă! Ia vin’-ncoa!
Eram patru la masă. Cel care
mă pusese în temă a scos din buzunar niște bancnote și, după ce le-a frunzărit
puțin, i-a dat femeii câteva hârtii de un leu. Ceilalți doi au procedat idem si
ibidem. Apoi fiecare a scuipat-o în față. Mâna mea care plecase către buzunarul
de la spate a paralizat.
Femeia a luat banii, și-a
sters fața cu colțul basmalei și a plecat. S-a dus la tejghea și a cerut încă două
cornuri, că avea patru copii.
