De atât zăbovit pe drum m-am pierdut
Că plec și mă-ntorc și mi-e pasul nesigur
Mă-mpiedic de oameni, da-mi pare că sunt
Pe-ntregul pământ pustiit doar eu singur
Cărarea e oarbă, pământul e mut
Și nu mai știu cum să ajung iar acasă
Alerg către tine ca un câine pierdut
Nu-i nimeni să-i pese, să mă oprească
